Pamflet

Într-o zi, o să-ţi fur visele. Poate aşa vei afla coşmarul ce-l trăiesc.

O să-ţi smulg urechile şi o să le înghit. Poate aşa vei auzi şi tu cum îmi bate inima atunci când pleci.

O să-ţi rup mâinile şi o să te pălmuiesc în draci. Poate aşa vei simţi şi tu durerea ce-mi provoci.

O să-ţi beau sângele şi o să te scuip în faţă. Poate aşa vei şti şi tu cât de rece este ploaia de vară.

O să-ţi scot ochii şi o să ţi-i îndes în fund. Poate aşa vei vedea şi tu cât de negru ţi-e sufletul.

…

Într-o zi, o să mă lepăd de tine. Dar nu azi..

Trage tu sforile

Trăieşte-ţi viata aşa cum citeşti o carte bună: rând cu rând, pagină cu pagină. Nu o închide la primul cuvânt indescifrabil, la prima frază mai încâlcită. Sună un prieten, apoi citeşte din nou. Priveşte cerul, apoi citeşte din nou. Sărută marea, apoi citeşte din nou. De l-aş citi pe Miller…

[unrequited]

Clark Kent loves Louis Lane. Louis Lane loves Superman. In my story, Clark Kent isn’t Superman.

Clark Kent  este un individ fara teluri, fara idealuri, el traieste clipa. Si fiecare clipa nu este decat  prelungirea suferintei, a chinului launtric, o lupta continua intre demonii ce si-au gasit salas sub carapacea sa de sticla de Murano.  Clark nu are vicii.  El nu traieste. Nu fumeaza, bea ocazional, nu consuma droguri, nu a urit pe nimeni niciodata, crede ca a iubit odata. Clark nu o fiinta umana. Nu poate fi incadrat in niciun tipar uman cunoscut. El nu este decat un scurtcircuit, efectul unui virus pe care Intunecatul l-a trimis in matrita sufletelor conceputa de Luminatul. O eroare de sistem.

Clark Kent nu stie sa scrie. Invata, insa.  Mazgaleste, asteptand momentul cand Cineva se va gandi sa-i scaneze sufletul si sa-i stearga troienii. Inchide ochii si se trezeste.

Last system scan: never

Fahrenheit 451

Well, it’s a job just like any other. Good work with lots

of variety. Monday, we burn Miller; Tuesday, Tolstoy;

Wednesday, Walt Whitman; Friday, Faulkner; and Saturday

and Sunday, Schopenhauer and Sartre. We burn them to ashes

and then burn the ashes. That’s our official motto.

Filmul, ecranizare a cartii lui Ray Bradbury, o distopie, asemenea Portocalei mecanice a lui Burgess, ne prezinta o lume in care preocuparea pompierilor nu mai este de mult aceea a stingerii incendiilor, ci a arderii cartilor, cauza principala a nefericirii oamenilor. Cartea este inlocuita de televizor, acesta fiind sursa adevarului absolut, numarul televizoarelor indicand si statutul social al familei. Cartile erau considerate a fi principala sursa a discriminarilor, a razvratirilor populatiei, astfel ca raul trebuia numaidecat eliminat. Acestea erau arse, iar poseorii lor arestati.

Personajul principal al filmului, Montag, un pompier model, care urmeaza sa fie avansat, decide sa ia pozitie in momentul in care vecina sa, o tanara nebuna in varsta de 17 ani, ii trezeste acestuia curiozitatea si apetitul pentru citit. Daca v-au placut filme ca Portocala mecanica sau Brazil, nu trebuie sa ratati nici aceasta capodopera a lui Francois Truffaut.

Involutia speciilor

Am vazut acu’ ceva timp un fim, Idiocracy, o satira interesanta, care vorbeste despre iminenta prostire a umanitatii. Despre ce este vorba. Un tip cu o inteligenta medie si o prostituata sunt alesi de catre armata americana sa faca parte dintr-un priect de criogenare. Cei doi sunt introdusi in niste capsule, care vor fi aruncate la gunoi dupa 2 ani, intrucat cei care se ocupau de acest proiect dispar. Capsulele celor doi se  deschid accidental dupa 500 de ani si se trezesc intr-o lume condusa de oameni idioti.

Filmul nu exceleaza, insa problema pe care o pune mi se pare destul de actuala si deloc de domeniul fantasticului. Nu trebuie decat sa iesi la o plimbare sau sa te uiti in curtea mass-mediei, ca sa vezi ca ne indreptam usor, dar sigur, catre lumea pe care filmul o prezinta. Ma rezum aici la tarisoara noastra scumpa. Pai cum sa nu cred asta, cand cele mai vandute cotidiane sunt cele de scandal, ca la televizor sunt expectorate toate nulitatile, iar emisiunile de cultura sunt difuzate dupa miezul noptii? Cand eram eu pusti, dupa miezul noptii televiziunile dadeau filme eroice, cu femei si barbati care, credeam eu atunci, executau un fel de ritual, prin care incercau sa cheme berzele cu obiectul muncii.  Atunci erau 2-3 posturi care difuzau asemenea filme documentare, acu vorbim de 2-3 televiziuni care nu fac asta. Exceptia a devenit regula, iar Romania porno: eleva porno, piticu porno, bunica porno, popa porno, cultura porno, buget porno, muzica porno, limbaj porno-cretinoid  et caetera. Valorile spirituale, morale sunt deja desuete, iar prostul gust, mitocania, perfidia si parvenitismul sunt ridicate la rang de virtute. Idolii adolescentilor, potrivit unui studiu, sunt fotbalistii si actorii de telenovele.  Cand eram eu tanar baiet, imi doream sa fiu avion, acu fetitele isi doresc sa devina parasute.

Ce ma mai deranjeaza, afara de lipsa de educatie si cultura a oamenilor (nu ca as fi eu vreun intelectualo-elitist), este tendinta spre dezumanizare. Puzderie de egocentrici, egomaniaci narcisisti, fatarnici, perfizi, mancatori de rahat (turcesc). Ma intreb ce s-a intamplat cu solidaritatea, cavalerismul, altruismul sau onestitatea?! Unii ar spune ca in ziua de azi trebuie sa fii lup,rechin si alte oratanii, ca sunt eu naiv. Mi se rupe. De ce sa faci rau cand poti face bine?!

Ma declar OM. Anybody there ?

Finding Neverland

E ora 23. Noaptea îşi trage funebra cortină, oraşul îşi arată ridurile într-o lumină dezolantă, cocotele sug sângele clocotind al barbaţilor neînţeleşi de (con)soartă, cucuveaua îşi intensifică apariţiile şi cântul, iar eu, un hoinar naivo-idealist, închid azurele obloane, cufundându-mă în vis şi navigând agale spre Niciundeland, un tărâm populat doar de oameni cu idealuri,  ţeluri măreţe şi nevoi de lux.

Prin noţiunea de lux, unii înţeleg a locui într-un imobil P + n, a conduce două automobile cu personalitate, (simultan, daca ar fi cu putinţă), a-şi atârna la gât cloşca cu puii de aur sau a-i face în ciudă lui Frodo, dovedind că ei sunt autenticii  „Lords of the rings”, justificând, în acelaşi timp, numărul exagerat al degetelor cu care, aparent, divinitatea ne-a înzestrat. Pentru mine, locuitor nocturn (în ultimul timp chiar şi diurn) al Niciundeland-ului, luxul are o altă semnificaţie, traducându-se prin următoarele elemente fundamentale, şi anume: o carte captivantă, doi actori pe-o scenă, un film bun, o bere rece şi/sau o vodkă scurtă, o femeie caldă şi un prieten mereu lângă.

În ultimul timp, râul care îmi mijlocea drumul spre Niciundeland a secat. Nu a mai plouat de ceva timp, astfel că acum îmi petrec timpul la mal, aşteptând picuri de ploaie care să mă resusciteze. Veştile nu sunt grozave, însa, deunăzi am auzit că, după 30 de ani, ar fi  nins în Kenya. Dintr-o dată, privirea se indreaptă plină de optimism spre un cer încă senin.

Apoi mă trezesc … brusc şi fără motiv. Afară chiar plouă.

Nuuu, nu acum ! Nu aici ! Ei nu au nevoie de ploaie !

O vara nu fuse de ajuns…

wake me up when september (october, november, december, january, february)  ends…

Debitatiile unui om slab

The End’s Not Near, It’s Here.

Ce face un om normal care a ajuns la limita suportabilitatii? Cand vicisitudinile vietii il  zdrobesc constant, flegmatic.  Cand isi imparte, zi de zi, singuratatea cu propria umbra…cand striga si nu e nimeni acolo…si striga, si urla…si e liniste, o acalmie angoasanta.

Esti tu, cu mizeria acumulata ani de-a randul..si toti ceilalti. Ceilalti iti zambesc, incearca sa-si exprime parerile de rau, regretul ca nu te pot ajuta, niste ipocriti carora nu le pasa decat de ei insisi. Si e normal sa fie asa. In fond, de ce ar face-o? Trebuie sa admiti ca nu te ai decat pe tine; dar ce faci atunci cand te-ai saturat si de propria fiinta? Si esti prea las sa iei masuri. Sau esti prost, naiv, crezand ca sunt oameni care s-ar putea sa verse o lacrima si-ti spui ca trebuie sa mai fii. Pentru ei. Pan’ atunci ai un alibi. Te agati de orice,  sperand la un apus de soare care sa-ti inchida ochii, la o eclipsa totala, definitiva si irevocabila.

I’m a loser baby, so why don’t you kill me?

Zece semne rele

Soarele pare  țintuit  în propria neputință, porcii planează agale peste câmpiile azure, Bacchus se retrage-n pădurile căinței, devenind APAtic, norii zămislesc castele în nisp, pisicile latră lasciv, privind spre luna rubicondă, balenele multicolore visează la rechinii de baltă, zeii își plâng odraslele căzute-n patima rozului, fulgii grei de praf se depun  iarna, formând un strat gros de nisip (deliciul norilor),  îngerii dansează cu sânge rece în focurile tatălui, eu calc pe urmele propriilor mei pași, adânc înfipți în asfaltul inocent, încercând să repar ceva ce nu am vrut să stric. Iar cireșele nu mai sunt dulci.